E ușor tare s-o iei cu capul.
Mă uit din exterior la situația mea actuală. Nu am nimic de care să mă plâng. Da, o fi, că nu se învârte pământul după cum vreau eu, sau ceva, dar serios vorbind nu am nici o problemă.
Cu toate acestea mi-a ajuns nivelul stresului atât de ridicat încât se manifestă fizic. Prin senzație de sufocare, durere în partea stângă și nod dureros în gât. Ați auzit ceva mai femeiesc de atât?
Probabil că da, dar eu nu sunt așa. Eu sunt puternic și stabil emoțional. Așa cel puțin credeam eu despre mine când nimic nu scutura barca. Aparent sunt la fel de frunză în vânt ca orcine altcineva. Mda, poate am această obsesie de autoanaliză. Cred că mi se trage de la faptul că n-am avut insectar când eram mic.
Odată intrat în derapaj, în schimb, e cam greu să mai faci priză cu realitatea. Cam cum e să recapeți controlul mașinii, cu anvelope de vară, iarna. E, ce ziceți, abordez și eu subiecte de actualitate?
Așa că tot ce îmi pusesem deoparte pentru zile negre a fost testat acum.
Respirația, funcționează foarte bine pentru a disipa stările respective dar doar pentru scurtă durată. Dacă nu reușești să elimini cauza vor reveni cu punctualitate la fiecare readucere aminte. Deci chiar e bună ca să nu ajungi să respiri în pungă sau ca să nu leșin ca o curcă beată pe birou. Te concentrezi pe o respriație profundă și îți golește mintea.
Rugăciunea, funcționează foarte bine atunci când poți să o faci. Sunt momente în care există un zumzet mental atât de mare și o agresivitate generată de această situație încât oricât ți-ai impune nu te poți ruga.
Da cred că am omis ceva, agresivitatea, ura și răutatea care mă încearcă în toată această perioadă. Am draci pe mine. La 10 secund câte o fantezie cu măceluri îmi inundă cinema-ul minții.
Disecția logică a problemei am încercat-o sincer să fiu nu prea merge. E ca și cum mă uit la un film care nu mă interesează. Pur și simplu sunt de acord cu toate concluziile, totul pare logic și total neimportant deopotrivă. Nu ajută la nimic.
A discuta cu cineva. Nici nu pot să încep o discuție. Pur și simplu mi se pare inutil și mă irită numai gândul la asta. Ca și cum simt că aș ajunge să descopăr ceva ce m-ar irita și cu care ar trebui apoi să mă descurt într-o manieră care nu îmi convine.
Ce a mai rămas? Să scrii despre asta. Asta fac acum vedem dacă ajută la ceva. Nu pare că ajută prea mult. În sensul că îmi ocupă mintea acum, anumite senzații le retrăiesc, altele nu, dar nu simt nici o senzatie de ușurare sau de revelație sau de piatră ridicată de pe piept.
Diseară o să mai folosesc o altă supapă de eliminat presiunea excedentă. O să mă duc la sală acolo mereu se ard ceva tensiuni negative.
Apoi o să beau o sticlă de vin. O altă cale de a elibera din zumzet. Poate că după asta o să mi se limpezească mintea cât să pot să ies din starea asta de blocaj și să acționez cumva in direcția eliminării cauzei.
Oricum starea e epuizantă, te consumă pe picioare. O senzație neplacută de lipsă de gust în orice, de lipsă de impuls vital. Nu vreau să mă gândesc ce ravagii poate produce în interior o astfel de stare menținută pe o perioadă îndelungată.
Cred că undeva în adolescența mea am simțit asta ani de-a rândul. Oricum memoria mea fermecată le face să dispară mai ceva ca un magician în zilele de glorie. Așa că acum am scris despre asta.
O să uit și că am scris și că s-a intâmplat cel mai probabil cu prima ocazie cu care o să reușesc să pun asta în spate.
Mai respir o dată profund, o să fie bine, știu că o să fie bine și că o să o scot la capăt. Nu e ca și cum îmi fac griji, mai mult sunt surprins de forța pe care o manifestă un astfel de blocaj asupra percepției realității. Cum totul devine gri. Cel puțin înțelegând asta știu că nu voi lua nici o decizie în această stare despre nimic și încerc la maxim să nu las izbucnirile de nervi să se reverse pe cei din jur. În rest autoanaliză și observație a fenomenului până îi dau de cap, sunt convins ca ceva bun trebuie să rezulte de aici. O superputere ceva 
.
Comentarii recente