Am început cu am realizat ceva, nu știu ce am realizat. Poate că sunt un om, ca am oarecare valoare, sau ca sunt banal. Știți că banalitatea este uneori o ușurare. Mulți semeni își doresc dulcea banalitate. Eu nu vreau sa fiu special, la naiba vreau ultimul loc.

Tot ce vreau e să pot să fiu EU din punct de vedere creativ. Dar social, uneori simt că îmi e imposibil. Știu că e doar o lașitate. Te obișnuiești cu un anumite nivel de trai, dat de situația financiară și apoi îți e greu să o iei de jos. Să fii artistul ăla care moare de foame. Deși cred că niciodată nu aș muri de foame.

Sunt surprinzător de bine adaptat, fără să excelez prin ceva.

Azi lumea protestează, unii speculează alți fanteziază. Mi-aș spune și eu părerea, nu ca și cum ar conta ci ca și cum pot să spun ce gândesc. Chiar și dacă doar aici, pe blogul meu personal unde spun ce gândesc și chiar mai mult. E o mare ușurare să spui ce nu gândești.

Așa, despre proteste, mulți speculează tot felul de căcaturi dar realitatea este simplă. Lumea protestează pentru că nu e bine, suntem sătui și acum ne-a dat paharul pe de lături. Nu e nimic complicat.

Care este cerința? Sincer nu există cerință pentru că nu există om care să-l înlocuiască pe muistul ăla de basescu. Dar știți ce? Nici nu e problema noastră asta, problema noastră e să fim luați în seamă și respectați.

Mă piș pe cine conduce România, tocmai am avut o revelație. Nu contează cine conduce, contează să se teamă de popor. Asta e singurul lucru pe care îl putem câștiga. Frica conducerii de popor. Dacă conducătorul se teme, trebuie să meargă în vârful picioarelor și dacă fură să fure cu bun simți și dacă e prins să plece în pizda mă-si. Găoaza pdl-itsă ar trebui să se jertfească pe altarul acestei realizări.

Unii s-au agitat că violențele au denigrat protestul, cred că e o prostie. Violențele îi dau greutate. Eu nu sunt violent, violența îmi displace, dar sunt rațional. Violența ridică o problemă și problemele trebuie rezolvate. Protestele pașnice ridică sperața că dacă le ignori o să dispară.

Îmi pare rău că e așa și că suntem monștrii care suntem dar nici nu o să o ard idealistic și să zic că nu suntem.

Îmi lipsește un răsărit de soare. Uneori când răsare soarele noaptea rămâne în urmă. Alteori nu.

Efectul placebo este unanim acceptat că există. Altfel nu se creștea costul fiecărui studiu medical, prin dublarea numărului de subiecți, tocmai pentru a exclude acest efect. Atunci de ce nu se efectuează studii serioase ale acestui fenomen pentru a îl înțelege în profunzime.

De ce se menține încă ideea că efectul placebo ar fi un fel de ghicit în horoscop.

Înțeleg de ce nici o companie farmaceutică sau laborator privat nu are interes în conceperea unor astfel de studii și în abordarea acestui subiect de cercetare. Dar nu înțeleg de ce nici o facultate nu face asta să introducă odată pentru todeauna  influența gândirii în procesul de vindecare, recuperare, transformare fizică?

Există o metodă gratuită, la îndemâna oricui, care poate vindeca orice boală poate influența orice proces fiziologic pe care nimeni nu îl studiază într-o măsură suficientă cât să o poată explica și formaliza de așa manieră încât să fie accesibilă maselor.

Ce dovadă mai clară de acțiune coerentă îndreptată împotriva sănătății publice ar putea să existe?

Dacă mi-am pus eu întrebarea asta cu siguranță ca și-au mai pus-o și alții. Dar pentru a putea să cercetezi o chestie ai nevoie de finanțări și acceptări de la anumite autorități. Bănuiesc că acolo cumva a fost oprit demersul de a introduce efectul placebo în conceptele științific fundamentate.

Când acest fenomen va înceta să mai fie ignorat deliberat probabil că și alte enigme ale funcționării corpului uman ne vor fi dezlegate.

În altă ordine de idei, dacă au fost întreprinse studii serioase și aprofundate asupra acestui aspect eu nu am auzit de ele. Decât în conversații frivole și în cărți de dezvoltare personală unde oricum e mai mult o bâjbâială în jurul lui. Probabil că asta denotă existența unei cortine artificiale în fața acelor informații.

Cred că ăsta e punctul de unde se poate pleca în reconcilierea abordarii pur materialiste a medicinei cu metodele alternative de vindecare.

Să vă explic.

Trec zilnic în drum spre sală… da merg cam mult la sală, pe lângă un magazin de vise.

-Nu trebuia să fie închise mizerile astea? Mă rog, fiecare cu pizda mă-si.

Mereu, când trec pe lîngă el, văd clienții dând târcoale. Toți au niște fețe osoase, nerași cu niște glugi în cap sau sepci. Aspectul general e de oameni fără adăpost deși cred că nu toți sunt în situația asta. Unii vin cu taxiul, plm dacă n-ai casă de unde naiba vii cu taxiul. Mă gândesc și eu, că nu am experiență în problemă.

Acum treaba e că după ce îi văd zilnic, chiar și la prima oră înainte să se deschidă magazinul respectiv, am ajuns să îi recunosc așa ca și categorie socială. Pe unii îi văd din stația de RATB când nu sunt efectiv să cumpere ceva, uneori mai încearcă să vândă câte un electrocasnic. Per ansamblu e tragico-comic să ai parte live de comportamentului unui drogat. Chestie care în general o vezi în filme, sau în cartiere mai nașpa ca al meu. Eu stau în primăverii, adică nu chiar acolo, acolo dar e ca acolo. Tot case, tot oameni singura diferență e că îi zice rahova în loc de primaverii.

Detalii… deci unde vreau să ajung cu povestea asta dezlânată?

Pai, dacă eu îi văd deja ca pe o categorie aparte înseamnă că au un look aparte. E, azi când veneam de la sală. Ca de obicei îmbrăcat într-un trening ordinar, cu un hanorac, cu gluga pe cap. Eram ud în cap și afară e “frig”, zici că e o primăvară prematură. Cu barba crescută în voia ei de vreo săptămână, văd doi drogangii care se uitau la mine și se sfătuiau. Când ajung lângă ei duduia își face curaj și mă întreabă.

-          Ai să ne dai și nouă o foiță?

-          Nu. Ce dreacu o fi aia? Dacă știe cineva jargonul să îmi explice și mie ce cacat consumă aștia.

-          Hai bă că ți-o plătim. Și scoate niște bani. Să nu mai așteptăm aici degeaba.

Bănuiesc că era închis magazinul… sau ceva.

Concluzia:

1. Ce se vinde acolo e garantat „drog de mare risc”. Fac băieții coada la prima ora mai ceva ca pizdele de la contabilitate la automatul de cafea.
2. Dacă e unu de la ANTIDROG curios unde e magazinul și dacă e ilegal îi explic eu cum să ajungă acolo.
3. Dacă e unu de la fisc interesat să știți ca nu cred ca le dă bon de casă.
4. Cel mai important e că arăt ca un client obișnuit al magazinului respectiv. Ăia doi n-au avut nici o îndoială că nu aș avea foiță-coiță la mine. Deci am picat d-ăla nașpa care nu ajută un frate la ananghie.

În altă ordine de idei cred că nu sunt departe de ce credeau ei. Doar mă întorceam la ora 10, sâmbătă dimineața, de la sală unde tocmai îmi luasem porția de endorfine, după un post negru de 24 de ore.

Era o vreme cînd trebuia să îți asumi o părere. Acum, pula mea, dai un like sau postezi un status. Dacă e de căcat ceva din ce ai exprimat năvălesc încă 100 și se uităce ai zis. Unde sunt palma după ceafă, și acel “marși în morți mă-ti”, foarte educativ??

Nu mai sunt.

Plus că acum toată lumea are o părere, s-a dat liber la păreri, înainte trebuia să ți-o asumi. Acum nu mai e așa, nimeni nu mai ține un istoric al părerilor altuia. Suntem prea mulți și prea impresioniști, din păcate nu ca pictorii.

Toată lumea face spam așa că singura șansă ca să nu o iei cu capul este să dezvolți imunitate. Apoi mai sunt și aia care înțeleg greșit politețea.

Băăăăăă, politețea nu e aia că dacă vezi pe unu cu pătrunjelul între dinți să te faci că nu observi să nu-l faci de rîs, politețea e aia de-l tragi deoparte și îi atragi atenția să nu se facă dracu de rîs mai departe.

Ăia politicoși dau like la tot ce ăilalți slobozesc în online-osferă. Nu există nici o responsabilitate a like-ului. Bă, să le facă frate pe bani. Ce pula mea? Dacă le consumi să te doară. Eu am dat până acum două like-uri pe tot facebook-ul. M-a întrebat o dată cineva, că de ce nu dau like.

Ce căcat de întrebare??

A trebui să îi răspund, că nu am văzut nimic care să îmi placă, doar banalități și hidoșenii care nu mișcă nici o fibră în mine.

Ce am învățat pe facebook? Că oamenii urâți sunt urâți si la nuntă. Oamenii care se forțează să nu fie urîți la nuntă sunt și mai urîți. Copii sunt în majoritate urîți. Copii abia născuți sunt hidoși ca niște pui de sobolan încă umezi. Chestie naturală de altfel și înțeleg că nu e vina lor, dar na… trebuie să ducă păcatele proștiilor originari.

Oamenii sunt proști, nu au simțul umorului, emisiunile handicapate de la televizor si umorul de slabă calitate este pentru ei și ei sunt acolo, la primire.

În general oamenii vor să primească. Nici ei nu știu ce și de ce. A fost o vreme în care a primi era aproape o jignire. Nu și azi, azi orice gratuitate e un motiv de fericire și mândrie că ai prins.

Concurs de sclavi cu premii mici. Ce să dai când e așa concurență la supt. Uneori zgomotul de muie devine asurzitor. Ați observat ce gălăgie este în supermarchet? Pe mine mă doare capul acolo, da’ nu durere d-aia de pizdă la ciclu, ci durere d-aia de stat între greieri.

Uneori mă surprind cât pot să fiu de sportiv. Acum de exemplu fac tabata de cartofi copți și jagermeister.

Să vă explic. Am pus cartofi la copt, jeger în pahar și am pornit cronometrul de tabata. Când sună umplu paharul și întorc cartofii. A sunat.

Mda, unde rămăsesem? Deci e foarte cald în cuptor, dar noroc ca alcoolul mai temperează din senzații.

Oricum era timpul pentru o pauză, mi-am depășit obiectivul ieri. Pot să consider că azi sărbătoresc. 160 de kg la îndreptări de la nașul mareeee. Mă rog, deviez.

Unde eram?

Gata, deci lumea lu’ facebook este foarte îngăduitoare. Toți au voie să trăiască, toți primesc un like de la cineva, nu mai există nici o rezistență opusă de mediu. Asta cultivă o slăbiciune confortabilă în oameni. Oamenii aveau o nevoie. Ei își doreau să fie ascultați. De fapt nu, ei își doreau să spună. Despre asta a fost vorba mereu. Fiecare vrea și el să zică.

Dacă ești față în față trebuie să îți asumi fapta. Așa pe perete nu mai e cazul, spui trece, tu te-ai răcorit, nu ai evaluat prea tare ce ai spus. Poate chiar te gîndești ca ai spus-o bine. Uite a dat și cineva like.

Nu îmi spune că e vorba despre altceva. Că nu e niciodată, nu îți pasă dacă te ascultă cineva. Important e să spui și tu într-o fîntînă că împăratul are coarne. Acum fîntîna îți dă chiar impresia ca cineva, undeva, acolo te ascultă.

Oricum marea majoritate nu va investiga. Se va bucura că primește și acest surogat de adevăr. Le folosește, e gratis? Îl iau.

De fapt, dă două, că e super ofertă.

Ce este de această dată? Păi se făcea că:

E o situație ipotetică dar cu siguranță adesea întîmplabilă. Să zicem că îți faci creierii praf. Nu într-un copac ca Huidu sau întru-n cap de pod ca un motociclist însetat de senzații tari, ci dintr-un cockteil de substanțe permise. De cele mai multe ori o faci în contextul unei audiențe.

Un căcat… deci povestea lungă pe scurt, te împuști în cap cu glonțul de 43 de grade sau cu fumul unui joint rulat strâns. În secunda următoare inteligența universală își dezvăluie secretele în fața ta cu atâta claritate încât paharele de cristal din promoția de la OMV sunt doar niște căcaturi mate. Folositoare să le dai atașate la farfuria de pomană când o iei în jos pe ulița principală. Ăsta ar fi un moment existențial bun dacă nu ar fi dublat mereu de un reversul al medaliei.

În acest moment de iluminare absolută, față de orice subiect aboradat de orcine, brusc centrul vorbirii se oprește din funcționare. Uneori o face haotic, la momente arbitrar alese, cu dibacie, pentru a schingiui orice afirmație. Alteori o face continuu, ca o funcție liniară F de x, tîrmocind într-o mocirlă vâscoasă toate vocalele și teșind consoanele.

Rezultatul este o tentativă de filozofie înaltă bălmăjită cu dicția unui retardat din naștere și cu o dibăcie similară în alegerea cuvintelor și a conjuncțiilor. E frustrant ca și cum te-ai lupta cu un anaconda în arealul său mlăștinos de răspîndire. E descurajant ca un sprint în varful dunei ce străjuie așezarea unor beduini sîngeroși în razele unui răsărit de soare neașteptat.

Dar omul beat nu se teme de nimic și este mai dîrz ca dacii în fața legiunilor romane. El nu se oprește din acțiunile inițiate doar pentru că prevede un deznodămînt trist, nuuuu el privește aceste mici vicisitudini ale sorții ca pe vițelul în creștere al lui Milo din Croton.

El va lăsa comparațiile banel pentru metafore subtile, va abandona simplistul rezultă pentru abordări euristice.

Ce este o luptă dacă nu e dusă cu padela ruptă? O simplă cursă de caniac, caștigată de un anonim, vă spun eu.

Așa, acum că v-am plasat în contextul mitologic al desfășurării acestei povești vine și intriga.

De ce-ul care ne frămîntă, făcînd mîna furibundă a unui onanist, la umbra unui dud, plasat strategic în parc, să pară atinsă de sindrom de tunel carpian, este următorul:

De ce????

De ce atunci cînd totul pare extraordinar de clar în mintea ta rezultatul este o alambicare de cuvinte amestecate într-o gargara și scuipate cu sînge în chiuvetă. Primul semn al pierderii dințiilor. Al doilea e să te afli în preajma unui posesor de croșeu de dreaptă precis și așezat în cumpăna unui umăr puternic.

-Să fie oare vorba de un complot universal de a ține adevărul departe de ochii umanității?

-Să fie oare efectul unei limitări a sistemului complex care este omul? Astfel ca eficiența intlectuală devine echilibrată prin deficiență fizică.

-Să fie oare doar încă o glumă reușită a naturii pentru a face frunzele din pădurile abuzate de topor să fremete vesele?

Nu știu, care variantă poate fi corectă dar vă promit că dacă atingeți iluminarea aceasta și îmi răspundeți în scris la această întrebare nu voi precupeți nici un efort în a descifra codul retardului verbal pentru a cunoște înțelepciune ascunsă printre bîlbe.

Dacă vreodată a existat un motiv suficient de puternic pentru a construi un sintetizator al gîndurilor într-o voce electronică acela nu a fost pentru a da voce unui paralitic sau unui mut. Sunt destule voci pe lume și puține păreri. Nuuu, un motiv ar fi decodificarea înțelepciunea constatărilor unei minți expandate pâna la marginile inexistente alea cosmosului cu ajutorul unei lupe cu multe grade și conținut ridicat de THC.

Je: de unde e citatul?

P: din strafund

Je: ba ce colcaie pe acolo

Je: naparci si pucioasa, sa le arza la… umbroasa(alta rima n-am gasit)

P: cata tavatura pentru un petec de negreata

Je: esti un che

Je: Guevara, d-ala

Je: duci un razboi de gherila cu toate femeile lumii

Je: trebuie sa iti fac un tricou cu asta

P: nu trebuie cu toate

P: ca sunt la fel

P: e deajuns sa dau un exemplu

P: cad ca piesele de domino

Je: unde e o ioana d’arc cand ai nevoie de ea ?

Je: cat de usor era ca atunci in loc sa o arda pe rug sa o arda unu bine

P: ii scotea prostiile din cap

Je: dada

P: astea nf ajung sa faca numai prostii

P: sa inventeze, sa duca razboaie

P: sa ajunga celebre

P: noroc ca a venit secoul 20

P: si alea celebre au fost alea ff

P: pana atunci alea nf ajungeau celebre

Je: just

Da nu vreau să mai scriu cu î din â, să mă piș pe el. Suge grav, să mă bea!

Așa, unde rămăsesem. Da, mi-am adus… și anume aminte. Deci contextul e cam așa.

Oameni cu anumite realizări, oameni care “au trecut prin multe” să ajungă unde sunt. Adică oameni obișnuiți. Toată lumea trece prin multe și toata lumea ajunge undeva, la final chiar în același loc.

Să zicem că nu contează, deși contează, să zicem că ai înfăptuit tu ce n-a înfăptuit nimeni. Ești descendent direct din vița nobila a lui Apolo, sau ceva.  Brusc devi foarte agresivi. Nu mai există interacțiune simpla cu tine. Toată lumea  vrea ceva de al tine. Frate ești obositor și în principiu absurd. Deja lângă genul ăsta de om nu te mai poți purta natural. Ori să devi orb în fața elefantului, ori să-l mîngîie. Na, după toanele de moment ale puletului parvenit în cine știe ce context finaciar sau social.

Frate odată cu ascensiunea nu se dezvoltă și o capacitate de înțelegere mai amplă? Nu se dezvoltă și o forță interioară care să te separe de toți crizații cu probleme de încredere în sine? Mai des nu decît da.

De ce îmi pasă? Uite așa sunt eu cînd văd un pitic la bâlci mă zgâiesc la el.

Cum le funcționează logic personală în momentul asta?

Pai în primul rând apare un ego legat de domeniul de activitate care se reflecta asupra oricărei acțiuni în care persoana respectivă este implicată. Dacă e scriitor și e vorba despre pacea globală are o opinie cum scrierile sale ajută pacea globală. Dacă e crescător de iepuri olimpic și vorbim despre cometa Pula Mea care brăzdează cerul înstelat în miezul zilei, da cerul are stele și ziua, brusc va spune că degeaba.

-Cometa asta nu face doi bani dacă nu o vezi la o friptura de iepure.

Apoi următoarea etapă este o paranoia cum ca lumea vrea să le fure caii de la bicicletă. Deci toate aceste exemplare realizate au o obsesie cu profitatul. Nu neg posibilitatea ca o mare parte să vrea să profite de ceva din sonoritatea persoanei dar practic daca o arzi dizident nu are mai mult sens. Adică tu vrei să fii celebru sau bun într-un domeniu. Atunci de ce brusc dacă cineva are legatură cu tine îți ciobește stindardul îți lasă bicicleta orfană de cai. Mai ales cînd nici măcar nu e vorba de o realitate ci de multe ori de o prevenție paranoică.

Poate că paza buna trece primejdia rea, dar nu e foarte neplăcut să te păzești așa paranoic mereu până pierzi contactul cu normalitatea? Bănuiesc ca uneori frica devine așa de mare încât orbește orice logică.

Proastă strategie mi se pare ca odată cu atingerea unui obiectiv să pășești pe calea autoizolarii și a crizelor obsesive. În loc să profiți din plin de plăcerea de a te bucura de realizările tale liniștit tu stai să le păzești. Tot un sclav chinuit rămîi.

L-am găsit în articolul de ăsta ,oricum tot sit-ul abunda de tipi bine facuti si gagici sexy, plus tone de informatie interesanta, pentru cine e pasionat de subiect.

Deci ce părere aveți despre flăcăul asta?

Nici prea mare, nici prea mic, cu un nivel de grăsime corporala cam scăzut pentru a îl menține ușor pe tot timpul anului dar în ansamblu cam asta e obiectivul. Primul pas e sa mă tund =)).