O decizie iti poate schimba viata?

Există o iluzie, o iluzie pe care vreau să o destram. Nu mânat de vreo furie interioară, mai mult mânat de un scărpinat la ouă.

Se făcea că uneori în o decizie poate să îți schimbe fundamental viața, poate să ți-o răstoarne cu susul în jos sau să te ridice pe culmi nebănuite. Nu găsesc acum o formulare mai concisă.

„O decizie îți poate schimba viața”.

Nu mă satiface dar își atinge obiectivul, adică înțelegeți despre ce vorbesc.

Cum a apărut această idee? Din două surse, presupun eu.

Una mai recentă, este reprezentată de filmele de căcat. Sunt rău, nu sunt de căcat, sunt un demers artistic de aplaudat. Dar ca valoare concretă sunt un zero barat. Mă gândesc la toate fabulațiile lu’ tarantino și alte exagerări de genul. Nu vreau să intru în polemici de ce toate fantasmagoriile astea nu au treabă cu realitatea, de ce filmele în general nu au treabă cu realitatea. Oricum cel mai evident aspect este că durează prea puțin și că trebuie să prezinte chestii neplictisitoare. Iar viața e înfăptuită din chestii plictisitoare. Filmele deși nu au treabă cu realitatea noastră, totuși o influențează. Toți ne vedem în sinea noastră un personaj principal. Toți ne dorim să fim ăla magicul, ăla care dizolvă murdăria și lasă rufele de un alb imaculat.

Iar filmele ne induc impresia ca asta depinde e o decizie inspirată într-un moment precis. Nu depinde de așa ceva… e o prostie.

A doua sursă este faptul că oamenii sunt seduși de nevinovăție și mint. Toți vor să fie nevinovați-năpăstuiți de soartă deși ei sunt demni și buni și merită mai mult. Așa că mint, se mint pe ei te mint pe tine, în general ca și filmele lasă impresia faptelor ce se întâmplă în urma unei decizii punctuale. Ca și cum și ei sunt un personaj de film și trăiesc și ei momente interesante.

O lăbăreală… în realitate lucrurile stau diametral opus. Momentul ăla care schimbă cursul unei vieți, îndiferent de potențial, nu este un moment guvernat de o alegere izolată. E ca și cum ai spune că o picătură a umplut paharul doar pentru că ea e ultima care îl face să dea pe dinafară.

Viața nu e neîndurătoare, chiar e foarte tolerantă. Tu ești ăla care ia fierăstrăul și se apăucă, conștient sau nu, să îl miște ritmic peste căpriorul care ține tavanul. Că la un moment dat o să îți pice tavanul în cap de la o ultimă mișcare e evident, dar nu poți să te plângi apoi că vai domne tu doar ce ai tras o dată mâna spre tine cu un fierăstră un în pumn și uite ce calamitate s-a petrecut.

Accidentele auto nu se întâmplă unuia care conduce mereu prudent și odată “ghinionul” nu știu ce cacat face. Hai frate, când îți pariezi viața la zar cu regularitate e doar o chestiune de timp până pierzi.

La fel și invers. Dacă tu ești samurai zi de zi, clipă de clipă, nu se cheamă noroc că până la urmă vei reuși ceva spectaculos.

Orice schimbare a cursului vieții este rezultatul unei succesiuni coerente de acțiuni care durează de suficient de mult timp. Nu mai căutați în poveștile de succes sau ghinion ale altora pentru că au tendința să omită detali.

Verificați-vă propria viață. Alegeți orice eveniment spectaculos pe care l-ați determinat să vi se întâmple. Izolați decizia inițiatoare, apoi căutați în memorie de câte ori ați acționat în același fel până în momentul respectiv.

Aici există o chichiță, nu poți să cauți exact aceiași replică a situației, ci asemănări, mai mult la nivel de fond.

Dacă ai ajuns să iei bătaie, pentru că l-ai înjurat pe unu, caută să vezi de cîte ori ai mai înjurat pe alții. Dar nu te opri aici. Vezi de câte ori ai înjurat în gând, de câte ori ai urât și ai judecat pe alții. Caută să vezi de câte ori ți-ai dorit să poți face rău cuiva. Apoi să îmi spui mie că tu ai luat bătaie fără să fi făcut nimic.

Știu ce gândiți. Păi așa cine nu are sabia deasupra capului? Cine menține un echilibru. Un echilibru pe care doar tu îl poți simți. Tu știi dacă ești mai mult înverșunat și pesimit decât altfel. Tu poți să știi dacă ești mai mult riguros în ceea ce faci decât delăsător.

Cum spuneam viața nu e zorită, ea îți dă ocazia să alegi de mii de ori ce vrei să urmeze. Îți permite să îți formezi fondul interior  conform vitezei tale, apoi acel punct de inflexiune va veni. Nu e rezultatul unei decizii de moment, e rezultatul a o mie de picaturi de apă ce îți deschid drumul sau prăbușesc tavanul pe tine.

Congresul National de Salsa Brasov 2012

Cine vrea să vadă cum a fost acolo poate să citească aici.

nimicuri

Am realizat ceva, deși printre activitățiile mele preferate există unele ca, a îți bea mințile, a ți le fuma, a te manifesta necenzurat în situații de genul celor enumerate anterior. Totuși cel mai bine mă simt când fac chestii creative. De fapt nici măcar nu se încadrează la creativitate. Pot să spun că ma distrez când citesc lucrări despre metabolism despre pictură despre diverse subiecte tehnice. Sunt fascinat de manufactură, de anatomie de fizică și nu în ultimul rând de IT. Zic nu în ultimul rând pentru că eu activez profesional în IT și chiar îmi place să citesc despre așa ceva. Despre multe chestii care depășesc cu mult programa școlară convențională. Chiar istoria care o uram, pentru absurditatea de a reține cifre, acum când nu ma obligă nimeni mă face să vibrez. Nici acum nu rețin cifre dar rețin cu naturalețe fapte.

Am început cu am realizat ceva, nu știu ce am realizat. Poate că sunt un om, ca am oarecare valoare, sau ca sunt banal. Știți că banalitatea este uneori o ușurare. Mulți semeni își doresc dulcea banalitate. Eu nu vreau sa fiu special, la naiba vreau ultimul loc.

Tot ce vreau e să pot să fiu EU din punct de vedere creativ. Dar social, uneori simt că îmi e imposibil. Știu că e doar o lașitate. Te obișnuiești cu un anumite nivel de trai, dat de situația financiară și apoi îți e greu să o iei de jos. Să fii artistul ăla care moare de foame. Deși cred că niciodată nu aș muri de foame.

Sunt surprinzător de bine adaptat, fără să excelez prin ceva.

Azi lumea protestează, unii speculează alți fanteziază. Mi-aș spune și eu părerea, nu ca și cum ar conta ci ca și cum pot să spun ce gândesc. Chiar și dacă doar aici, pe blogul meu personal unde spun ce gândesc și chiar mai mult. E o mare ușurare să spui ce nu gândești.

Așa, despre proteste, mulți speculează tot felul de căcaturi dar realitatea este simplă. Lumea protestează pentru că nu e bine, suntem sătui și acum ne-a dat paharul pe de lături. Nu e nimic complicat.

Care este cerința? Sincer nu există cerință pentru că nu există om care să-l înlocuiască pe muistul ăla de basescu. Dar știți ce? Nici nu e problema noastră asta, problema noastră e să fim luați în seamă și respectați.

Mă piș pe cine conduce România, tocmai am avut o revelație. Nu contează cine conduce, contează să se teamă de popor. Asta e singurul lucru pe care îl putem câștiga. Frica conducerii de popor. Dacă conducătorul se teme, trebuie să meargă în vârful picioarelor și dacă fură să fure cu bun simți și dacă e prins să plece în pizda mă-si. Găoaza pdl-itsă ar trebui să se jertfească pe altarul acestei realizări.

Unii s-au agitat că violențele au denigrat protestul, cred că e o prostie. Violențele îi dau greutate. Eu nu sunt violent, violența îmi displace, dar sunt rațional. Violența ridică o problemă și problemele trebuie rezolvate. Protestele pașnice ridică sperața că dacă le ignori o să dispară.

Îmi pare rău că e așa și că suntem monștrii care suntem dar nici nu o să o ard idealistic și să zic că nu suntem.

Îmi lipsește un răsărit de soare. Uneori când răsare soarele noaptea rămâne în urmă. Alteori nu.

 

 

 

Efectul placebo

Am o curiozitate legata de efectul placebo.

Efectul placebo este unanim acceptat că există. Altfel nu se creștea costul fiecărui studiu medical, prin dublarea numărului de subiecți, tocmai pentru a exclude acest efect. Atunci de ce nu se efectuează studii serioase ale acestui fenomen pentru a îl înțelege în profunzime.

De ce se menține încă ideea că efectul placebo ar fi un fel de ghicit în horoscop.

Înțeleg de ce nici o companie farmaceutică sau laborator privat nu are interes în conceperea unor astfel de studii și în abordarea acestui subiect de cercetare. Dar nu înțeleg de ce nici o facultate nu face asta să introducă odată pentru todeauna  influența gândirii în procesul de vindecare, recuperare, transformare fizică?

Există o metodă gratuită, la îndemâna oricui, care poate vindeca orice boală poate influența orice proces fiziologic pe care nimeni nu îl studiază într-o măsură suficientă cât să o poată explica și formaliza de așa manieră încât să fie accesibilă maselor.

Ce dovadă mai clară de acțiune coerentă îndreptată împotriva sănătății publice ar putea să existe?

Dacă mi-am pus eu întrebarea asta cu siguranță ca și-au mai pus-o și alții. Dar pentru a putea să cercetezi o chestie ai nevoie de finanțări și acceptări de la anumite autorități. Bănuiesc că acolo cumva a fost oprit demersul de a introduce efectul placebo în conceptele științific fundamentate.

Când acest fenomen va înceta să mai fie ignorat deliberat probabil că și alte enigme ale funcționării corpului uman ne vor fi dezlegate.

În altă ordine de idei, dacă au fost întreprinse studii serioase și aprofundate asupra acestui aspect eu nu am auzit de ele. Decât în conversații frivole și în cărți de dezvoltare personală unde oricum e mai mult o bâjbâială în jurul lui. Probabil că asta denotă existența unei cortine artificiale în fața acelor informații.

Cred că ăsta e punctul de unde se poate pleca în reconcilierea abordarii pur materialiste a medicinei cu metodele alternative de vindecare.

Sunt oficial un vagabond drogat

Aveam de mult bănuiala asta dar azi mi-a fost confirmată. Nu că sunt un vagabond drogat, am pus titlul intenționat ca ăia din click, doar că arăt că unul din ei.

Să vă explic.

Trec zilnic în drum spre sală… da merg cam mult la sală, pe lângă un magazin de vise.

-Nu trebuia să fie închise mizerile astea? Mă rog, fiecare cu pizda mă-si.

Mereu, când trec pe lîngă el, văd clienții dând târcoale. Toți au niște fețe osoase, nerași cu niște glugi în cap sau sepci. Aspectul general e de oameni fără adăpost deși cred că nu toți sunt în situația asta. Unii vin cu taxiul, plm dacă n-ai casă de unde naiba vii cu taxiul. Mă gândesc și eu, că nu am experiență în problemă.

Acum treaba e că după ce îi văd zilnic, chiar și la prima oră înainte să se deschidă magazinul respectiv, am ajuns să îi recunosc așa ca și categorie socială. Pe unii îi văd din stația de RATB când nu sunt efectiv să cumpere ceva, uneori mai încearcă să vândă câte un electrocasnic. Per ansamblu e tragico-comic să ai parte live de comportamentului unui drogat. Chestie care în general o vezi în filme, sau în cartiere mai nașpa ca al meu. Eu stau în primăverii, adică nu chiar acolo, acolo dar e ca acolo. Tot case, tot oameni singura diferență e că îi zice rahova în loc de primaverii.

Detalii… deci unde vreau să ajung cu povestea asta dezlânată?

Pai, dacă eu îi văd deja ca pe o categorie aparte înseamnă că au un look aparte. E, azi când veneam de la sală. Ca de obicei îmbrăcat într-un trening ordinar, cu un hanorac, cu gluga pe cap. Eram ud în cap și afară e “frig”, zici că e o primăvară prematură. Cu barba crescută în voia ei de vreo săptămână, văd doi drogangii care se uitau la mine și se sfătuiau. Când ajung lângă ei duduia își face curaj și mă întreabă.

-          Ai să ne dai și nouă o foiță?

-          Nu. Ce dreacu o fi aia? Dacă știe cineva jargonul să îmi explice și mie ce cacat consumă aștia.

-          Hai bă că ți-o plătim. Și scoate niște bani. Să nu mai așteptăm aici degeaba.

Bănuiesc că era închis magazinul… sau ceva.

Concluzia:

1. Ce se vinde acolo e garantat „drog de mare risc”. Fac băieții coada la prima ora mai ceva ca pizdele de la contabilitate la automatul de cafea.
2. Dacă e unu de la ANTIDROG curios unde e magazinul și dacă e ilegal îi explic eu cum să ajungă acolo.
3. Dacă e unu de la fisc interesat să știți ca nu cred ca le dă bon de casă.
4. Cel mai important e că arăt ca un client obișnuit al magazinului respectiv. Ăia doi n-au avut nici o îndoială că nu aș avea foiță-coiță la mine. Deci am picat d-ăla nașpa care nu ajută un frate la ananghie.

În altă ordine de idei cred că nu sunt departe de ce credeau ei. Doar mă întorceam la ora 10, sâmbătă dimineața, de la sală unde tocmai îmi luasem porția de endorfine, după un post negru de 24 de ore.