Te văd în minte, te simt în inimă, de aud în suflet. Imaginea angelică, creată de sevraj,mi-a acaparat sinele.
Te-am divinizat te-am ridicat peste condiția umană.
Am creat din tine un altar, o dulce tentație, pe care daca aș încerca să o degust realitatea mă va dezamăgi.
Nu ar conta… dar proiecția ta mi-a bloca complet gustul pentru altceva.
Te-am ridicat prea sus, mă umpli de speranțe ce nu pot fi satisfăcute. Îmi dai optimismul cel mai otrăvit.
Îmi dai impulsul vesnic de a cauta perfecțiunea pe care am creat-o. Am creat-o din amintirile mele imprecise și toate frustrarile adunate în timp, al caror panaceul universal te-am promovat.
Tu nu existi, am picat în capcana propriei minți, am descoperit un bug în program.
Oare inteligența noastră “artificială” are suficiente resurse de auto-diagnosticare pentru a găsi ieșirea din acest cerc vicios.
Cat de penibil ar fi să cântăm plini de patos chimia.
Cat de crud ar fi să ucizi în tine ceva special mergând pe premize evoluționiste si de desacralizare a însăsi esenței vieții.
Cat de fatal ar fi să alegi orice si să te înșeli.
Nu imi e frica să îmi asum consecințele alegerilor dar nu pot să aleg la întâmplare. Alegerea mea e să nu aleg. Accept sabia împlântată cu încetinitorul în locul unei victorii din nimereala.
Nu in orice domeniu, doar în acesta, singurul ce necesita deplina prezenta în alegere.
Ce am creat sau ce am descoperit?
“Ce am creat sau ce am descoperit?” Tu ştii…
Prea multe cuvinte, dar dincole de ele e esenţa…
Momentan e doar intrebarea
.
Va veni şi răspunsul, primul pas- întrebarea- a fost făcut.
E singurul domeniu ce necesita deplina prezenta in alegere. Acelasi domeniu in care chimia nastrusnica iti acopera ochii mintii, te invarte pana ametesti si te lasa sa cazi in bratele fetei morgana…
Sa inteleg ca m-am exprimat inteligibil?
Problema e ca eu sunt un om simplu de la tara. Si nu pot sa cad in bratele fetei morgana. Ori ma arunc ori nu cad de loc. Si orice as alege impune o suita de argumente, pe care anii multi de scoala si mintea formata in domenii tehnice imi cer, sa fie si sustenabile in fata unei alte suite de argumente contra.
Imi intelegi dilema? Cum sa combati cu argumente nebunia…
Stii, partea cea mai nasoala este “daca as incerca sa degust realitatea, m-ar dezamagi”.
Este imposibil sa gasesti o solutie logica la dilema ta, dar cred ca totusi, trebuie sa ai macar o imagine a ceea ce iti face bine intr-o relatie, inainte de a o incepe. Ti se pare ca ai descoperit “standarde” prea inalte?
Uneori ca sa incepi o relatie sa gusti trebuie sa strici alta. Uneori nu esti suficient de increzator in argumentele tale.
De acord si cu ce-ai afirmat, desi nu mi-ai raspuns concret. Cu mentiunea ca, in loc de a strica, mai normal ar fi “a stinge”. A strica in cazul acesta este similar cu a distruge, ceea ce lasa impresia de criminalitate. Il distrugi pe cel de langa, pentru a gusta din alta relatie. Egoism pur. In schimb, in momentul in care il faci pe celalalt sa inteleaga ca relatia ta este intretinuta prea fortat, despartirea ar fi mai suportabila. Si iata o alta revenire la metafora ta, in care focul inseamna relatie.
Dilema e daca sa lasi sa se stinga sau sa faci eforturi pentru a mentine.
Nu trebuie sa strici nimic pur si simplu se stinge singur. Atunci apare intrebarea.
Daca se stige de la sine inseamna ca poate nu trebuie sa dureze sau ca nu e relatia potrivita?
Trebuie sa lasam relatiile sa se manifeste de la sine pentru a putea sa identificam rapid daca e sufeltul pereche sau trebuie sa le ingrijim si oricine ne poate fi suflet pereche?
Pai, daca vezi ca se stinge relatia nu este cea mai potrivita. Sigur ca trebuie sa faci niste eforturi pentru a mentine o relatie, dar atunci cand rezultatele sunt departe de cele asteptate si nu dau semn ca se apropie de ceea ce-ti doresti, trebuie sa-ti dea de gandit…
Chiar daca notiunea de suflet pereche mi se pare cam extinsa, nu cred ca poti spune nici macar intr-o relatie buna ca ti-ai gasit sigur sufletul pereche. Din orice relatie poti invata ceva bun, chiar daca este trecatoare. Dar nimic nu se poate compara cu amprenta pe care ti-o poate lasa in inima si in minte “sufletul pereche”.
Pur si simplu superb…si exprimarea. Imi place!