Zatoichi

19 09 2014

A făcut cineva o fapta bună și a pus colecția filmelor japoneze cu zatoichi pe filelist. Mare om, mare caracter, nu știu dacă v-am mai spus, (probabil ca da, că am obiceiul să mă repet des, nu sunt chiar vast ca personaj) dar sunt un mare fan al cinematografiei japoneze, în special filme cu samurai. Mi se par foarte bogate in simbolism spiritual. Dacă ar fi să compar un film japonez cu un film occidental aș ajunge la concluzia ca vechii japonezi aveau dreptate când spuneau ca sunt poporul ales și restul lumii niște primitivi.

Câte filme ați mai văzut în ultima vreme să fie înțesate de principii morale. Mai ales că vorbim de principii morale corecte. O să fac o sinteză a celor mai frecvente principii întâlnite în aceste filme.

-Modestia, niciodată eroul nu sare în apărere propriei imagini. Acceptă orice umilire cu stoicism.

-Curajul, nici o situație nu este prea periculoasă pentru a acționa conform credințelor tale. Toto ce se poate întâmpla este să mori iar asta nu este cel mai grav lucru.

-Mărinimia, nu contează cât de sărac ești mereu este cineva mai amărât decât tine și dacă poți să îl ajuți imparte cu el și ultima fărâmă de pâine. În cazul lor boabă de orez sau cupă de sake.

-Nu ataca primul, oprește atacul atunci când adversarul a renunțat. Dar, când acesta atacă fii necruțător. Aici este o grămadă de discutat. Până nu treci prin situații limită nu o să poți înțelege ce înseamnă să îți strunești trăirile și să acționezi echilibrat când viața ta este pe masă.

-Nu te atașa de confort. Nu te lăsa legat de oameni. Aceasta este sursa suferințelor și a răutăților totodată. Dacă îți legi soarta de cineva vei ajunge părtinitor, vei trece peste principiile tale morale în favoarea celor iubiți.

-Viața înseamnă schimbare, suferință si frumusețe. Schimbarea vine din natura noastră, suferința de la oameni și frumusețea din natura înconjurătoare.

-Fii la fel ca soarele și tratează-i cu căldură pe toți.

Ar mai fi câteva, dar imi scapa pentru moment și oricum nu sunt asa de simplu de cuprins în cateva cuvinte.

Nu te teme de tăișul sabiei, Căci viața curge prin lume după reguli divine. Nu te complace în renunțare, căci viața nu este pentru cei ce renunță. Viața este o luptă și lupta caracterizează fiecare clipă. Lupta este energia care modelează mediul înconjurător. Este pana care scrie pe hârtie, este ciocanul care dăltuiește-n piatră. Păstrează legea, caci legea este dreaptă și nu poate fi eludată. Dacă vrei să te câștigi renunță la tot, iubește tot și ocrotește ce este slab. Singurul sens al puterii este ocrotirea creației. Spune-i Dumnezeu, spune-i adevăr, spune-i iubire, spune-i cum vrei tu, dar învață să recunoști legea și urmeaz-o. NImic nu moare fără vină și nu trăiește fără scop.





Echilibrul energetic al fiintei umane

19 09 2014

Dacă ar fi să mă gândesc de unde vine starea de risipire a oamenilor și senzația aia binecunoscută de nu mai pot și nu îmi mai suport viața aș intui astfel lucrurile.

Ne imaginăm că suntem ca un pahar cu apă, iar apa e de fapt energia noastră vitală.

Atunci când facem ceva, când întreprindem o acțiune, consumăm o parte din această energie. Iar această energie se completează prin somn, mâncare și Dumnezeu știe ce altceva.

Acum, ca în orice alt aspect al ființei noastre, avem un sistem de reglare al nivelului și în ce privește energia noastră vitală.

Dacă, să zicem, paharul este plin jumătate atunci ne simțim confortabil și avem disponibilitate de a acționa.

Dacă paharul este plin ochi suntem cuprinși de neliniștea de a acționa, precum mânzul eliberat din grajd alearga bezmetic pe câmp. Dacă nu canalizăm această energie într-o direcție bună este posibil să acționăm chiar agresiv.

Dacă paharul este aproape gol atunci instinctul de conservare acționează și devenim letargici, depresivi și nevrotici. La nivel logic mă satisface această analogie și acest mecanism pare veridic. Așa că o să încerc să extrag și consecințele imediat următoare doar pentru a încerca să validez sau să invalidez această teorie.

-Primul lucru evident ar fi atenția la a menține o stare de echilibru care ar consta în a menține nivelul de energie vitală în zona mediană. Ar putea să fie util și un nivel de energie mai ridicat dar doar pentru o persoana foarte echilibrată și conștientă de toate dimensiunile sale. Pentru că altfel vom aluneca ușor pe o pantă auto distructivă.

-Acum pentru a menține energia sub nivelul maxim apare necesitatea acțiunii. Și acțiunile sunt modul nostru de manifestare. Ele ne reprezintă și prin acțiunile noastre viețuim.

-Pentru a genera aceste acțiuni avem nevoie de intenție și de prezență. Pentru a avea aceste două elemente avem nevoie ca nivelul nostru de energie să depășească cota de avarie. Asta înseamnă că trebuie să avem grijă de corpul și psihicul nostru. Un corp sănătos funcționează ca un motor eficient de turație mare, generând implicit multe acțiuni. O parte din aceste acțiuni vor fi îndreptate spre propria noastră persoană și ne vor ajuta să ne reumplem rezervele de energie vitală.

-Lăcomia în acțiuni va duce la epuizare, epuizarea va duce la pornirea semnalelor de avarie, care va duce la închiderea intenției și la starea de depresie. Aceasta va duce la blocarea acțiunilor și la oprirea reumplerii rezervorului de energie. Astfel sistemul va intra într-o spirală a deteriorării.

-nemulțumirea față de situația în care ne aflăm va duce de asemenea la pierderea intenției oprirea acțiunii și deteriorarea sistemului. Deci avem nevoie și de un nivel de satisfacție. Iar satisfacțiile sunt rodul acțiunilor noastre.

Astfel că o viață fericită și împlinita necesită un echilibru delicat între acceptarea experiențelor noastre, alegerea unor acțiuni care ne recompensează și nu în ultimul timp  ne nutresc. Întreaga discuție subânțelege existența și a altor surse de energie sau capcane ale autodistrugerii pe care nu le-am prezentat doar pentru a simplifica și face raționamentul mai ușor de urmărit.

De exemplu, atunci când luăm anumite substanțe stimulante. Acestea ne dau o stare de euforie, suprascriind sistemul de recompense și alerte ce gestionează energia noastră. Moment în care suntem cuprinși de o dorință furibundă de acțiune. Ajungem să ne epuizăm rezervele de energie dincolo de normalul tolerabil și consecința este că a doua zi ne vom trezi excesiv de letargici, lipsiți de orice dorință și nu în ultimul timp depresivi. Dacă acționăm în felul ăsta timp îndelungat putem ajunge la o insatisfacție așa de mare încât se ajunge la sinucidere, dintr-o repulsie extremă față de acțiune, pe care o percepem ca pe un chin.

 

Are sens ceea ce zic?

 

 

 





Melodie

8 08 2014

Chet Faker – I’m Into You





Oache

25 07 2014

Urmează o scurta analiză pe text, că tot au dat ăștia bacul de curând. Cum poetul nepereche este demodat, vom face analiza pe o piesă de succes. Analiza se va face ascultând o piesă veche, pentru a înțelege mai bine progresul atins si creșterea de valoare.

 

 

Oana Radu feat. Dr Mako si Eli – Tu

 

What can I do
In mintea mea esti tu

What can I do
In mintea mea esti tu

A fost ca o poveste
Ascunsa de ferestre
Stiuta doar de inima mea

Dupa refrenul prost pronunțat, ce trădează o stupiditate profundă, cântăreața începe piesa cu o strofă plină de înțelepciune. Pentru că toată lumea știe că ferestrele sunt făcute să ascundă lucruri, ele fiind caracterizate de opacitate. Cunoaștem cu toții expresia, dezbraca-te la fereastră să nu te vada nimeni. Mergem mai departe

Citita intr-o carte
Cu zambete trucate
Parfumul ei pe pagina ta

Strofa aceasta este de o complexitate spectaculară. Deci, povestea știută doar de inima ei este citită într-o carte, nescrisă de nimeni probabil. Cartea fiind locul unde rezidă povești secrete, cine mai citește azi cărți??. Cartea are zâmbete trucate (!?) si parfumul ei… aici apare o mica ambiguitate, să fie oare vorba de parfumul poveștii sau de al carții? Oricum, parfumul cu pricina este pe pagina lui. Pagina fiind probabil un eufemis pentru gaura curului, proaspat stearsă cu pagina de carte. Dar aici speculez eu, artistul probabil a intenționat alte sensuri mitice.

Spuneai ca nu sunt glume
Ca ma iubesti pe bune
Fara mine nu stai

Sa stii ca nu mai tine
Sa vii cand vrei la mine
Cate sperante imi dadeai

În sfărșit ajungem la un pasaj simplist. Autoarea ne explică cum halea vrajeală cu lopata, nesusținută de fapte. Dezvăluind astfel drama interioară a curvei proastea.

What can I do
In mintea mea esti tu

What can I do
In mintea mea esti tu

Nu te pot uita
Iesi din viata mea

Oache naidu, oache naidu, dând dovadă de o hotărâre… contradictorie. Vrea și nu vrea. Ne reamintește ca “E agonie se știe “ durerea trece ca timpul. Mă întreb dacă nu era “cu timpul”… dar acum nu este acum timp de întrebări.

Asa a fost sa fie, pur si simplu
E agonie, se stie, durerea trece ca timpu’
Eu n-am zile la fel si te plac pe cuvant
Cand erai langa mine nu mai paseai pe pamant

Încă un vers deosebit, când erai lângă mine nu mai pășeai pe pământ. După ce ne-a explicat mai toată piesa cum că e o proastă mințită, acum e sigură pe ea despre senzațiile cu Costel. Lângă ea zbura direct. Sau poate că e doar o referire că o călca în picioare. Greu de spus cu fermitate și nici nu vom încerca să strivim corola.

Da’ putem trece peste tot, mie inca mi clar
Ca tu acum ma lasi doar sa ma prinzi iar
E de necrezut, ca o stire scrisa in ziar
Pentru noi, inca mai vars cerneala din pahar

Tot ea revine la sentimente mai bune si se încurajează că de fapt Costel va reveni, până atunci mai varsă niște cerneală din pahar, ar fi rimat aici si cu mojar, sau mult mai potrivit cu mo car (pentru amatorii de romanes). Simbol al retardului ușor care o bântuie. Uneori mai bea câte un pahar de cerneală și îi curge în barbă.

Ultima data, atat macar
Sunt mai multe bune daca stai sa le pui pe cantar
Lacrimile tale, ca apa de rau
Intra ca secera in spicele de grau

Dacă tot am ajuns în zona optimistă putem să ne permitem și o comparație. Lacrimile ca apa de râu… probabil sărate ca apa de râu, intră ca secera in spicele de grâu. Aici se observă că poetul a plecat până la baie și când a revenit a omis că nu a închis comparația. Așa că va rămâine un mister veșnic unde intră lacrimile ca secera.

Spunea-i ca nu sunt glume
Ca ma iubesti pe bune
Fara mine nu stai

Sa stii ca nu mai tine
Sa vii cand vrei la mine
Cate sperante imi dadeai

Iar revine motivul harnelii și al venitului doar pentru câte o bucă pasageră. Veșnicul blestem al femeii proaste și plictisitoare.

What can I do
In mintea mea esti tu

What can I do
In mintea mea esti tu

Nu te pot uita
Iesi din viata mea

Da, da, da, da, tu, tu
O privire, mi-ai luat sufletu’
Da, da, da, da, tu, tu
Iesi din mintea mea
What can I do

Această parte pare un monolog insipirat din cântecele galeriilor de fotbal. Hai băieții huăă arbitru. Pe ei pe ei pe mama lor. E cu automotivaționale cu d-astea. Urmează un fel de dialog, pentru prima oară Costel este citat. Oana te plac așa cum ești. Referindu-se cu siguranță la prezența ei rară care este si laitmotivul piesei.

Imi spuneai ca ma iubesti
Oana, te plac asa cum esti
Ca fara mine nu poti sa traiesti

Erai tu in viata mea
Acum nu te mai pot uita

Nu te pot uita
Iesi din viata mea

Încheierea este simplă și revigorantă. Cu ieși din viața mea, astfel se incheie zbaterea interioare și se revine la starea anterioară. Sex fără implicații cu cât mai mulți parteneri, preferabil să plătească și bilet la intrare. Cu unic scop a unei  mai bună mobilități a banului în sistemul economic. Astfel natura se reîntoarce la viață și ciclul continuă.





De poveste

22 07 2014

Suntem obsedați de povești. Poveștile s-au transformat într- o dependență ce ne guvernează viețile. Totul în jurul nostru este împachetat într-o poveste și inevitabil mintea noastră începe tot mai mult să gândească în povești. Poveștile în sine nu sunt neapărat ceva rău. Dar să lași simplificările și simbolismul să devină vectorul primordial în organizarea vieții tale nu cred că este o atitudine sănătoasă.

Sunt vinovat și eu de această meteahnă, am observat doar de curând cum poveștile își fac loc tot mai acerb în mecanismele cele mai intime ale gândirii mele. Cum ajung să îmi condiționeze deciziile și să îmi adormă conștiința.

Observația asta a veni insoșită de o greață față de povești. O greață pe care incerc să o definesc de ceva vreme și a cărei sursă mi-a fost foarte greu de identificat. O consideram ca pe o reflexie de răutate sau spirit critic. Ca pe o respingere a poveștilor altora. Doar pentru că aceste povești sunt lipsite de originalitate sau anoste. În fapt ce a ajuns să îmi repugnă este tocmai cadrul de poveste. Am început să miros același căcat în spatele oricărei povești și la nivel subconștient am început să resping acest mod parșiv de a disemina informația.

Din nefericire cum totul azi este împachetat ca o poveste asta m-a transformat într-un fel de grinch… o alta referire la poveste. Nu mai putem să ne debarasăm de ele. Astea se suie ca râia pe noi.

A căuta să traiești ca într-o poveste este ca și cum ai incerca să te miști în pași de dans. O exagerare nepotrivită a realității ce transformă ceva frumos în ceva oribil prin simpla lipsă a măsurii.

Pentru dans ascultati aici

Principalul efect negativ al poveștilor mi se pare că este urâțirea artificială a vieții. Toti din jur prezintă numai povești frumoase și tu nu trăiești povești, decât când minți și îți împachetezi artificial întâmplările vieții în cadre de poveste. Și nici atunci nu simți o fericire autentică, pentru că undeva acolo în nucleul tau de sincerității simți că spui o minciună. Simți că de fapt te minți pe tine și te prezinți cu cuvintele altora. Și mulți o ard ca și cum împovestirea asta e vieții este un demers artistic. Când în fapt este o pulă, este la fel ca un trip dat de droguri. Doar o clipă de uitare și de abatere a atenției de la problemele reale sau inventate ale propriei existențe. O cutie cu înghețată mâncată la serialul preferat după o zi neplăcută de muncă.

Până la urmă este doar o altă alegere personală, cu nimic mai corectă sau mai greșită decât alte o mie de alegeri greșite.





Oamenii se schimba

16 07 2014

 

Credința că oamenii nu se schimbă vădește o stare grobiană a ființei. O obtuzie a gândirii, specifică siguranței de sine acolo unde argumentele și dovezile nu susțin evindența. Ne întâlnim cu eroarea, destul de comună minților mici, ceplecând de la un particular încărcat de subiectivism emit generalizări disonante.

nisip

Generalizari care, asemeni unor grâunte de nisip pe o plajă, doar dau impresia că se integrează în masa aparent amorfă a realității. Până când se depășește starea de observator neatent și privitor de la distanță, și la fel ca grăuntele de nisip privite prin microscop generalizările simpliste încep să se integreze în realitate ca piesele unui puzzle aruncate la întâmplare pe covor.





Imbatranesc?

10 07 2014

Este ușor să-i critici pe cei din jur. Tot ce ai nevoie este un spirit de observatie mai dezvoltat si putina elocvență. Oamenii greșesc a priori, deci greșeli vor fi în jurul nostru să ne tot bălăcim în ele.

Este util să observăm greșelile celor din jur? Poate să fie, după cum spune proverbul, deștepții învață din greșelile altora. Dar se mai deschide o altă ușă întunecată a personalității noastre. Observând prea multe greșeli ale altora începem să le minimiză pe ale noastre. Ca și cum dacă alții greșesc mai mult ca noi sau mai evident noi suntem plasați ceva mai sus sau mai bine.

Comparațiile sunt irelevante din punctul asta de vedere. Fiecare trage după greșelile sale. Iar ale tale sunt sursa nefericirilor tale. Poate ca îți aduc mai multă sau mai puțina nefericire în valoare absolută, dar este irelevant atâta timp cât ele iți aduc toată nefericirea pe care o experimentezi.

Să ne întoarcem atenția asupra greșelilor noastre ar putea să fie atunci o soluție mai bună? Să ignoram total tot ce se întâmpla în jurul nostru? Nu știu dacă este soluția. Pentru că multe dintre greșelile mele ce creșteau în zona mea oarbă mi-au fost relevate direct sau indirect de alți oameni, prin discuții, prin scris sau prin puterea exemplului\contraexemplului. Deci evidențierea lor de către altcineva are și o parte bună.

Experiența îmi spune că evidențiera lor cu blândețe este calea de mijloc, modul în care informația este primită ușor și cel mai bun mod de a ajuta pe cineva.

Așa că în loc să încerc să aflu greșelile altora mai bine le expun pe ale mele.

Sunt acid, acid în umor, acid în replici acid în tonul vocii și în priviri. Ce e mai grav este că nici nu știu dacă așa sunt eu sau dacă este un comportament învățat. Un scut născut în perioada în care eram mult mai ușor de rănit. O armură de care nu mai am nevoie de mult. O armură ce a ajuns să fie singura piedică între mine și detașare, detașarea calmă față de emoții și frici. La ce ajută să îți depășeti fricile și slabiciunile dacă o faci pe fondul unei agresivități nemotivate și al unei reactivități excesive. Cui folosește trecerea de la vulnerabilitate la cinism? În prima situație rănești haotic fără să vrei iar în a doua o chirurgical tot fără să vrei. Îmi pierd blândețe și toleranța pe zi ce trece și nu știu care este cauza. Nici măcar nu pot motiva ceva. E ca și cum vine din mine și nu mă pot opune. Ceva greșesc cu siguranță dar încă nu am identificat ce.

 








Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 181 other followers