Melodie

8 04 2014

Ane Brun – To let myself go





Leu sau paun?

3 04 2014

În ultima vreme a început să prindă moda cu bărbile. Tot mai mulți maimuțoi   bărbați au început să poarte barbă.

Eu nu prea sunt așa cu trendurile, adică mă mișc lent în lumea modei. Stăteam neras de pe vremea când însemna că ești neîngrijit. Așa stau și acum, ba chiar mai rău. Întâmplător îi place și lu’ nevastă-mea. De fapt mai mult decât mi-aș dori. Plm, când mă rad am circ în casă.

Oricum altceva vroiam să zic. La prima vedere ai zice că barba face bărbatul să pară mai dur, îi conferă o aură de masculinitate. În realitate masculinitatea nu vine de la barbă. Este aceeași confuzie cu înălțimea la jucătorii de baschet.

Nu baschetul te face mai înalt, cei înalți sfărșesc să joace mai mult timp baschet. Pentru că sunt cei care se descurcă mai bine la acest joc și inevitabil cei care ajung în echipele de profesioniști.

Așa cu și cu barba. Barba nu te face mai masculin, cei masculini ajung să poarte barbă și treaba asta cumva îi completează. Leului pur și simplu îi crește coamă la un moment dat.

Acum, pentru că suferim cronic de forma fără fond nu se putea ca această treabă cu barba să rămână ne copiată prost. Deci au apărut pizdele cu pulă care să facă din barbă o chestie de stil și modă. Dar cum pizda lor este adânc tatuată pe creier nu pot să poarte barbă altfel decât pizdificând-o.

Contrar obiceiului meu voi atașa o serie de poze explicative acestui articol. Că o poză face cât o muie de cuvine.

b1

 

Exemplarul nr 1 privește visător cu gurița deschisă de retardul ușor. Respiră comod pe gură. Are mai multe accesorii inutile ca o femeie de 35 de ani proaspăt despărțită, Amestecă culorile ca și cum a stat 2 zile să caute pe net eșarfa cu picățele care să se asorteze cu flaneluțul de mohair. Probabil poza este făcută vara. Pot să îmi imaginez blugișorii cumpărați de la raionul de copii, numai buni să se muleze pe coapsele scheletice și gambele terminate cu șosete colorate. Teneșii în culori vesele vor întregi imaginea dacă nu bocancii cu aspect vintage. Barba atent tăiată tunsul durează 40 de minute și se petrece odată la 2 zile. În sfărșit am reușit să le arătăm noi femeilor cine pierde mai mult timp la grooming.

b2

Personajul numărul doi, are o barbă decolorată de soare crescută cum a vrut mama natură haine care să țină de cald dar întodeauna prea subțiri pentru vremea de afară. Privirea relaxată dar totuși trădănd o tensiune interioară. Un gând există acolo în spatele ochilor, un țel ceva chiar dacă stă la poză de fapt plănuiește ce va face în continuare și e puțin distant față de momentul fotografierii.b3

În continuare avem o barbă stufoasă și creață, semn al originilor africane sănătoase. Poza este o declarație pentru adversari. Sunt puternic, nu ma tem de nimic și sunt gata de luptă. Privirea nu e nici plină de ură, nici măndră excesiv, nici încordată artificial. E privirea unui om care și-a suflecat mănecile. E privire de meci, dacă nu sunteți familiarizați cu senzațiile vă spun eu cum sta treaba. După repetate experiențe de luptă sistemul nervos și mintea învață să se descurce cu riscul. Emoțiile se duc, la fel și frica de durere și lasă locul unei calmități condimentată pe alocuri cu explozii de agresivitate. Dar nu e agresivitatea obișnuită a omului care vrea să facă rau sau să se răzbune. Este un alt fel de agresivitate. Agresivitatea leului care își înfruntă inamicul. Îl respectă, îl iubește chiar în sinea lui, cum se iubește pe el dar știe că nu poate să-l cruțe. Pentru că dacă îl va cruța ceea ce iubește mai mult decât pe sine va fi decimată. E agresivitatea loviturii decisive dată perfect pentru a oferi o moarte rapidă. Este privirea unui căptan de navă în lupta cu furtuna. Studio portrait of young man În final îl avem pe acest tânăr candid. Cele șase nuanțe de maro perfect potrivite de la deschis spre închis dovedesc lipsa lui de griji sau curiozități. Timpul sau este judicios folosi pentru a identifica detali relevante și de o importanță vitală a esteticului, unor cârpe cu prețuri exagerat de mari pentru că au fost de un costel și nu de un ionel. Bărbița atent neîngrijită ochelarii de soare cu lentile aproape transparente… nu putem purta ochelari de soare care să oprească cu adevărat lumina pe frigul ăsta. de unde soare când poți plovar camașă sacou și șubă. Perișorul tuns în șase trepte, alte detali ce necesită o îngrijire recurentă. Moment numai bun să petreci clipe de vis pe scaunul frizerului. Mai auzi o bărfă mai dezbați un subiect important. Cum ar fi ce care este trendul în materie de curele și toate astea în compania plăcută a unui deget mic ridicat. Cu inel pe el bineînțeles.

Avem lei și avem păuni. Unii rotesc cozi frumos colorate, danseză se învărtesc și se încurcă în podoabe la prima precipitare a realității. Alții își prețuiesc datoria și țelurile mult prea mult încât să mai aibă timp pentru detalii estetice. Folosesc lucruri practice și utile, se aruncă în fața primejdiei pentru a proteja ceea ce iubesc și își sacrifică fără să clipească viața pentru asta.

Nu mă interesează și nici nu mă deranjează preferințele celor din jur. Fiecare își investește energia în ce îl face fericit. Dacă alimentarea conturilor unor creatori de modă și frizeri este pasiunea ta, dacă speri să nu treci neobservat și să farmeci privirile domnilor cu bunul gust al asorteurilor tale (doamnele la nivel inconstient mereu vor fi atrase necontrolabil de cealaltă categorie de bărbați) este o alegere pe care eu o respect. Nu în sensul că o privesc cu respect. În sensul ala actual, golit de conținut, cum că nu mă opun ei.

Drumul meu mereu va fi stâncos, chiar atunci când voi avea mâncare pe săturate tot voi ține zile de post, chiar atunci când nu am unde să mă grăbesc tot voi alerga până la epuizare, chiar atunci când locul întâi va fi liber tot voi pleca capul în fața unui mai slab și voi ridica sabia cu respect și dragoste frățească în fața unui samurai gata de sacrificiul suprem. Până la urmă suntem lei sau păuni și o nici o barbă nu poate să ascundă asta.

La final care credeți că este leul și păunul din cele două poze, durul tatuat si fumător sau celălalt?

b6

b7

 





Reprezinta-te

25 03 2014

Imaginea conteaza, desi ma irita si am tendinta sa resping orice are legatura cu imaginea. Totusi, trebuie sa recunosc ca si acum, ca de fiecare data cand aleg o cale unidirectionala si oarba, sunt in greseala.

Oamenii trebuie sa se adapteze la mediu, nu te poti revolta, pentru ca mediul se schimba si pentru ca adaptarea impune un anumit comportament.

Astazi suntem mult mai multi iar cantitatea de informatie cu care suntem bombardati este colosala. Asa ca a trebuit sa ne construim un sistem de a cataloga situatiile, riscurile, oportunitatiile si in cele din urma oamenii.

In contextul acestei realitati ajungem sa citim sufletul si valoarea unui om in haine, in accent, dezacorduri în topica frazei si gesturi marunte. Cel putin asta incercam. Poate avem o rata de 30% eroare cand interpretam aceste semne. Poate in cei 30% eroare pierdem si oportunitati senzationale, este zadarnic sa ne plangem ce aceasta situatie. Nu putem sa cernem 100% din ce se intampla in jurul nostru cu o precizie mai mare. Oricum nu cu o precizie semnificativ mai mare. Putem totusi sa ne imbunatatim permanent sistemul de predictie. Putem sa ajustam anumite reguli si sa le adaptam dinamic la mai multe conditii.

Ca o paralela sa zicem ca putem sa rezolvam sisteme cu mai multe necunoscute. Un fenomen care se numeste maturizare sau acumulare de experienta. Este o imbunatatire dar nu majora.

Ceea ce este mai important este sa intelegem ca acest sistem este unul dinamic si foarte supus erorii. Eroarea nu poate fi eliminata poate fi doar redusa. Totusi unele erori costa mai mutl decat altele asa ca pentru binele nostru trebuie sa acceptam eroarea ca pe o stare normala a sistemului.

Nu e anormal sa gresim o evaluare, asa ca putem sa reevaluam intodeauna. Nu trebuie sa ne atasam de proprile pareri si nu trebuie sa le imbratisam mai mult decat suntem obligati. Alegerile noastre sunt doar simple consecinte ale informatiilor disponibile. De cum se schimba baza de informatii ar trebui sa reevaluam totul si sa acceptam eventulele greseli.

Deci imaginea conteaza pentru toti si la nivel un mai mult sau mi putin constient ajungem sa evaluam dupa haine, dupa gusturi, dupa titluri, dupa tot felul de alte detalii irelevante in felul lor. Pentru a putea sa functionam cat mai fluent in societate datoria noastra este sa ne prezentam asa cum suntem. Sa fim cat putem de reali.

Daca ti se pare ca esti mai interesant cu tatuaje si pantalonii atarnati la cur poate ca de fapt nu esti tu acela. Poate  ca de fapt esti un om care isi doreste sa fie interesant. Iar asta este o problema in sine. Pentru ca denota un conflict interior si o incredere in sine scazuta.

Poate ca tot ce trebuie sa faci este sa te descoperi asa cum esti tu si sa te afirmi in felul tau propriu si astfel vei deveni interesant pentru cei din jur sau cel putin nu iti va mai pasa prea mult daca esti sau nu.

Concluzionand

Imaginea conteaza, conteaza sa poti sa iti definesti imaginea ta ca ceva propriu tie. Nu ca si imaginea a unei persoane de care iti place. Stiu ca este extrem de greu sa facem asta, dar nici nu am spus ca ar fi usor.

In sinea noastra simtim cand ceea ce facem vine din noi sau este o masca pe care o punem pentru a fi perceputi de cei din jur intr-un fel anume. Chiar daca masca asta uneori ne dă o emotie placuta totusi este o emotie vinovata sau este o flatare a orgoliului. Iar orgoliul inflamat este mereu un semn de falsitate si pierdere a drumului drept.

Eu scriu doar prima fraza, apoi textul curge independent. Ce vreau sa zic este ca nu stiu ce am vrut sa zic. Daca e ceva de inteles bine daca nu e bine si atunci. Undeva acolo in spatele cuvintelor luceste o idee pe care sunt prea obosit sa o mai urmaresc si sa o dezvalui mai mult de atat. Va urez o seara placuta.





Cine se baga?

5 03 2014

Bă, vă rog eu mult, fiți alături de mine în chestia asta!

Hai să nu mai votam cu clik-ul nimic ce conține sintagmele alea oribile și jignitoare pentru orice cititor:

N-o să-ți vină să crezi!!!

Șoc!

Wow uite cat/ce ….

N-ai văzut niciodată așa ceva….

A întrecut orice limită…

Și-a șocat fanii…

Ai trăit s-o vezi și p-asta…

Să nu mai deschidem nici un titlu care încearcă să  sugereze ce ar trebui să gândești sau cât de mult ar trebui să îți pese de informația din articol. Este o umilire directă pentru orice om normal la cap.

Cu cât acele articole, lipsite de conținut și care încearcă să atragă titluri prin înșelarea și stărnirea curiozității, primesc mai multe vizualizări cu atât vor fi mai multe. E un principiu simplu al economiei de piață.

Hai să penalizăm atât articolele respective cât și site-urile care promovează această lipsă de calitate și respect pentru cititorii lor. Vom ajunge să nu mai găsim nicăieri conținut de calitate și să fim sufocați doar de titluri retardate.

Demersul acesta o să necesite puțină autodisciplină la început, că suntem obișnuiți să nu calculăm costul unui click. Dar, cu timpul, vă asigur eu că se va întoarce la noi însutit. Veți avea atenția mai puțin poluată și internetul va avea o șansă să evolueze într-o direcție mai constructivă.

Aș merge mai departe și aș elimina toate articolele care au 3 rânduri pe o pagină și o poză și pentru care trebuie să dai next pentru a vedea pagina a doua cu altă poză și trei rânduri. O fac din simplul motiv ca pentru 10 rânduri si trei poze să adună trei click-uri în loc de unu. O sa ajungem să alergăm într-o rotiță generatoare de click-uri pentru a face scrol pe pagini in curând.

Dacă noi ca cititori nu ne impunem un standard al respectului vom ajunge batjocura unor specialiști în comunicare și jurnaliști care nu au generat în viața lor nimic original.

 

 





Uneori

16 02 2014

Uneori lucrurile se întâmplă. Atunci când doi samurai se întâlnesc clopoțeii cântă… niște îngeri își primesc aripile.
Atunci când doi oameni care caută să înțeleagă viața și Calea își suprapun vederile descopera ceva inedit. Acolo unde unu vede aurul ca pe un bun conductor electric altul vede un material maleabil, bun pentru prelucrarea bijuteriilor. atunci când arta se întâlnește cu știința o stea cade și o dorință se împlinește.
Tăișul sabiei nu este singurul simbol al spirutului samuraiului. Mintea avidă de cunoaștere este. Nu este orgasm mai mare ca acelaalcăutarii, al strădaniei în fața necunoscutului. Și ce extaz mai mare poate cunoaște omul decât pierderea pe infinita câmpie a necunoscutului, care este viața? Se poate îndulci cu vin, se poate îndulci cu zahăr, cu sex, cu putere, dar nici una dintre aceste iluzii nu se compară cu iluzia cunoașterii.
Mi-ar place să pot ști tot, să înțeleg tot, să zic de mâine respir liber. Dar știu că nu este o posibilitate. Așa ca voi persista în căutare și căutarea va fi mai fructuoasă atunci când nu o faci singur.
Atunci câd viața pare grea, atunci când totul pare zadarnic, atunci este momentul să cauți să lupți să strângi din dinți. Revelația nu vine atunci când îți dorești, ea nu vine când crezi că nu mai poți, ea vine atunci când ai deznădăjduit și totuși mergi înainte. Atunci când ai întors și ultima piatră și le întorci învers pe cele deja întoarse. Atunci când credeai că nici un mister revelator nu a mai rămas neaflat atunci o sclipire de oțel îți va lumina calea. Îți va deschide ochii și mintea. Atunci vei renaște la fel ca o pasăre pheonix.





Tara cu un singur gras

15 01 2014

Mi-a picat în mână cartea lui Adelin Petrișor – Țara cu un singur gras. Este o relatare jurnalistică despre vizita sa în Coreea de Nord. După citirea ei am rămas cu impresia ca Adelin Petrișor are scriitura unui elev de clasa a patra, fără talent la compuneri. Când vine vorba de relatări se descurcă foarte bine, fraze scurte clare și cuprinzătoare. Doar este jurnalist de atâta timp. Dar, el și a dorit să o ardă și puțin literar, să arate că are simțul umorului și peste toate că este jurnalist de război.

Două aspecte m-au nemulțumit în cartea asta.

Se laduă excesiv.

Mă simțeam ca în fața unui proaspăt întors din străinătate, indiferent despre ce era vorba apărea o comparație cu ce-a văzut acolo. Avea sau nu avea legătură cu subiectul Adelin ne mai spunea de cum a înfruntat el pericole în Irak, Egipt și alte locuri terifiante de pe pământ. Nu am nimic cu lauda, dar laudă-te frate mai cu gust. Pune laudele ca pe niște condimente în mâncare, nu turna sare și piper peste orice să te simți și tu bucătar. Transpare din text o impresie că nu-l merităm, de mare jurnalist ce e. Iar personal, din relatările din carte, mi se pare că a abordat destul de prost reportajul pe alocuri. Dar aici vorbesc și eu ca ageamiul deci nu are relevanță.

Doi

Nu are umor. Îi știi pe aia care strică gluma când o povestesc? Care nu știu să pună intonația să creeze suspansul și se balbâie cand o incheie? E, așa este Petre. Cum îi place lui să-și zică.

În rest întreaga carte, pe care am citit-o în vreo două ore, putea să fie rezumată într-un articol pe un blog, sau într-un ziar. În principiu n-au aflat nimic, n-au văzut nimic. Decât că regimul e foarte închis și oamenii mai chinuiți decât eram noi în comunism, fără nici un fel de date exacte. Dar probabil că își dorea și el să scrie o carte, chestie pentru care nu îl acuz. Adică omul a încercat, poate o să mai scrie și o sa fie mai bune. Pula mea, după standardele mele asta e praf. O dovadă momentan nivelul lui este de jurnalist de război. Nu că asta ar fi o rușine sau puțin lucru.

În altă ordine de idei la final am rămas cu un gust trist, că reportajul lui a băgat în căcat niște oameni. Genul ăla de căcat cu detenție politică și condamnări nasoale. Dar pozele au fost apreciate pe la nu știu ce concursuri și a avut el ocazia să se bată pe burtă cu alți jurnaliști. Cam de căcat aș zice, cam foarte de căcat, mai ales că  o arde într-un rând “mi-a fost frica să nu-i expun pe cei intervievați”  la modul sper că nu a avut nimeni de suferit, când evident că au avut și apoi ne povestește pe 3 pagini de ce succes s-a bucurat el.

Nu am înțeles deloc treaba cu mi-a fost fircă să nu-i expun. Coaie de ce ți-a fost? De ce nu îți este încă. Plus că la cum e construită fraze te aștepți să continue dar nu i-am expus. De fapt toți cei intervievați aveau numele luat de ghidul lui și ajungeau deci in atenția securității, apoi documentarul a fost publicat și a fost văzut de ambasdorul din Coreea de Nord care nu i-a mai raspuns la telefon.

Unu plus unu fac doi.

Regimul controlează oamenii și îi asuprește, permit unui jurnalist să vină și-l urmăresc și-l controlează la fiecare pas, cu intenția clară de a obține o propagandă pozitivă. Ăla suprinde câteva afirmații și imagini cu oameni care nu transmit fericire și satisfacție, imagini care chiar pun regimul într-o lumină proastă. Oamenii care mereu erau luați în consemn și apoi el publică documentarul care este vizionat de reprezentatul guvernului coreean în românia și care este supărat de rezultat. Cum Pula mea credeți că se închide cercul asta?

Mi-a fost frică să nu-i expun… muie mă. Încă am coșmaruri și mustrări de conștiință pentru soarta lor așa ar trebui să sune fraza aia.





Poate cel mai greu lucru din lume

13 01 2014

Când te cuprinde pe tine momentul bilanțului și vrei să știi dacă ai fost un părinte bun. Tot ce ai de făcut e să te uți la zămislirea ta și să răspunzi la următoarea întrebare.

Este copilul meu un om optimist, sau este copleșit de frici și nesigurante și crede că nu e mare lucru de capul lui?

În răspunsul la această întrebare zace întreaga poveste a educației și suportului pe care i l-ai acordat.

I-ai insuflat încrederea în el și în viață sau frică și pesimism. Pentru că orice va crede el că reprezintă viața va avea dreptate.

Iar daca tot ce ai fost în stare să-i transmiți a fost fricile și nerealizările tale… ai făcut o treabă foarte proastă. Dar, nu este timpul pierdut, poți oricând să faci o schimbare de macaz. Poți oricând să încerci o nouă legătură cu el, să îți calci pe orgoliu și să îi recunoști:

-Copile, eu sunt un prost, am greșit față de tine foarte mult. Am făcut-o din neîncredere în mine, din frică de neprevăzut… (din ce motive oi fi avut tu. Că nu mă îndoiesc că ai avut și tu motive care te scuză). Ignoră tot ce ți-am zis până acum sau mai bine interpretează chiar diametral opus. Îmi pare rău ca ți-am fost un părinte prost și ți-am legat bolovani de picioare. Fă-ți tu viața cum crezi tu, încrede-te în instinctul tău și iartă-mă pentru neputințele mele.

Iar pentru toți cei care ați fost cândva copii și lecțiile proaste primite de părinții voștri încă vă afectează conștient sau inconștient deciziile de viață. Faceți o rememorare a tonului și a filozofiei generale a părinților voștri. Reevaluați prin ochii experiențelor prezente și smulgeți lanțurile ce v-au intrat în carne.

Iertați apoi durerea suferită și mergeți mai departe cu capul sus și cu compasiunea în inimă. Că pâcla îi apasă încă pe mulți.

 








Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 161 other followers