La drum de iarnă

Mă întorceam eu către sfântul București  în sânta dumincă asta, și ei (cobitorii adică mama și ăia de la radio) anunțau de zor, drumul greu, omătul mare.

Eu plin de încredere (că omul dacă are credință cât un grăunte de muștar și zice muntelui să se mute ăla se mută) nu mă speriam de așa ceva.

Zburdam eu pe câmpuri viscolite mai ceva ca eroii antici pe câmpiile elizee, când de pe contrasens venea unu’ cu un tir gata gata să vă lase fără povestitor. Mă rog poate că nu era așa de sigură treaba dar eu m-am temut. Cum știți cât vă iubesc, mai ales pe femei, deci din grijă pentru voi am tras de volan cu blândețe în bălării. Adica vara ar fi fost bălări atunci nu erau. Era doar nea, iar neaua e cunoscută pentru proprietățiile sale derapante așa că am rămas ca vaca-n mâl. Numai ca era alb.

Mă dau eu temător jos din mașină, să mă asigur că nu se întoarce ăla cu tirul, să termine treaba. Nu s-a întors răsuflu ușurat, mă uit pe acolo să evaluez situația. Ieșisem nițel de pe carosabil care avea o muchie de 10 cm și nu prea mai aveam cum să ma urc. Între timp a mea fată de bază se dă jos din mașină gătită corespunzător. Haina lungă eleganta, cizme cu puțin toc și fesul meu în cap.  Arăta deosebit ce să zic. Cică să mă împingă. Zic eu nu mai bine urci la volan?

Că eu eram mai potrivit echipat, bocanci de armată pantaloni idem si cu 30 de kg în plus cred că împingeam mai tare. Ea nu, că cică la carmă e nevoie de skill-uri și ea nu se pricepe. Eu nu mă contrazic cu oamenii care vor să își testeze limitele.

Între timp oprește un bun creștin, om serios 100 gk 45 ani mustață. Eu țuști în mașină, a mea a rămas afară să facă treabă cu ăla. Încep căișori mei să împingă cu elan patriotic dandăretelea  să urc bordura cu spatele.

Anvelopele mele de iarnă încep să facă treaba bună și brusc a mea dispare pe acolo, în poziția pe burtă. Ăla a mustăcit că avea mustață mie în schimb mi s-a oprit motorul de râs. Apare ea ca o floare înzăpezită, să zicem ghiocel, cu nasul plin de zăpadă și veselă nevoie mare. Am îmbarcat-o și am purces în continuare.

Restul drumului a fost fără peripeți, da’ a fost bună și aia, calul de dar nu se caută la… ouă.Sau cum era vorba?

Ajutăm sincer?

Mi-a pus cineva trei întrebări:

1. Dacă un prieten îți cere bani să se ducă la mare și îți spune că ți-i dă mai încolo, ce faci?
2. Dacă un vecin vine și te roagă să îi dai niște bani că are soția în spital și are nevoie pentru o operație, ce faci?
3. Dacă un cunoscut te roagă să îl ajuți cu o sumă mai mare de bani că are 70% din bani pentru o mașina care ii trebuie să mearga la noul loc de muncă, ce faci?

Presupunem că ai banii.

Răspunsuri:

1. Nu îi împrumuți, pentru că dacă nu a reușit să economisească bani pentru distracție înseamnă că el nu își permite. După terminarea distracției va fi și mai fără bani și involuntar va începe să te evite. Te va acuza practic pe tine la nivel subconștient pentru situația lui financiară dificilă. Relațiile dintre voi e posibil să se răcească. Practic dându-i banii nu îl ajuți cu nimic, îl ingropi în datorii.
2. Îi dai, că pentru că l-ai ajutat la ananghie va face toate eforturile să îți dea banii mai repede decât ți-a promis. Indiferent de rezultat e un gest uman să îți ajuți semenii. De unde dai de acolo o să ai.
3. Îi dai, pentru că dacă a economisit 70% din sumă înseamnă că e capabil să fie calculat. Îl ajuți să își ia un serviciu deci îi vor crește veniturile și îți va da banii înapoi.

Mă rog, eu nu am răspuns așa. Lăsând cazurile excepționale deoparte dacă vrei să înveți ceva, e ceva de învățat aici.

Atunci când dai cuiva niște bani sau un ajutor trebuie să îl dai responsabil. Nu orice gest e cu adevărat benefic. Uneori a da cuiva ceva îl poate pune în dificultate mai mare. În altă ordine de idei, eu am înțeles și să reevaluez momentele când cer ceva. Poate că dacă nu am înseamnă că nu trebuie să fac un lucru. Că nu sunt înca capabil de acest efort financiar sau de orice fel de resurse ar fi vorba.

Atunci când dai cuiva ceva îi dai pasându-ți cu adevărat de rezultat sau îi dai ca să îți adormi conștiința cu un fals gest caritabil? Cât ajută oare un om al străzii o hartie de un leu? Cât l-ar ajuta un loc de munca, sau o haină sau ceva de mâncare?

Nu cred că există rețetă pentru asta dar dacă acorzi cu adevărat atenție fiecărei situații vei alege bine.

Chiar și un act de caritate se face cu responsabilitate, chiar dacă nu e efectiv responsabilitatea ta să îl faci.