De poveste

22 07 2014

Suntem obsedați de povești. Poveștile s-au transformat într- o dependență ce ne guvernează viețile. Totul în jurul nostru este împachetat într-o poveste și inevitabil mintea noastră începe tot mai mult să gândească în povești. Poveștile în sine nu sunt neapărat ceva rău. Dar să lași simplificările și simbolismul să devină vectorul primordial în organizarea vieții tale nu cred că este o atitudine sănătoasă.

Sunt vinovat și eu de această meteahnă, am observat doar de curând cum poveștile își fac loc tot mai acerb în mecanismele cele mai intime ale gândirii mele. Cum ajung să îmi condiționeze deciziile și să îmi adormă conștiința.

Observația asta a veni insoșită de o greață față de povești. O greață pe care incerc să o definesc de ceva vreme și a cărei sursă mi-a fost foarte greu de identificat. O consideram ca pe o reflexie de răutate sau spirit critic. Ca pe o respingere a poveștilor altora. Doar pentru că aceste povești sunt lipsite de originalitate sau anoste. În fapt ce a ajuns să îmi repugnă este tocmai cadrul de poveste. Am început să miros același căcat în spatele oricărei povești și la nivel subconștient am început să resping acest mod parșiv de a disemina informația.

Din nefericire cum totul azi este împachetat ca o poveste asta m-a transformat într-un fel de grinch… o alta referire la poveste. Nu mai putem să ne debarasăm de ele. Astea se suie ca râia pe noi.

A căuta să traiești ca într-o poveste este ca și cum ai incerca să te miști în pași de dans. O exagerare nepotrivită a realității ce transformă ceva frumos în ceva oribil prin simpla lipsă a măsurii.

Pentru dans ascultati aici

Principalul efect negativ al poveștilor mi se pare că este urâțirea artificială a vieții. Toti din jur prezintă numai povești frumoase și tu nu trăiești povești, decât când minți și îți împachetezi artificial întâmplările vieții în cadre de poveste. Și nici atunci nu simți o fericire autentică, pentru că undeva acolo în nucleul tau de sincerității simți că spui o minciună. Simți că de fapt te minți pe tine și te prezinți cu cuvintele altora. Și mulți o ard ca și cum împovestirea asta e vieții este un demers artistic. Când în fapt este o pulă, este la fel ca un trip dat de droguri. Doar o clipă de uitare și de abatere a atenției de la problemele reale sau inventate ale propriei existențe. O cutie cu înghețată mâncată la serialul preferat după o zi neplăcută de muncă.

Până la urmă este doar o altă alegere personală, cu nimic mai corectă sau mai greșită decât alte o mie de alegeri greșite.





Oamenii se schimba

16 07 2014

 

Credința că oamenii nu se schimbă vădește o stare grobiană a ființei. O obtuzie a gândirii, specifică siguranței de sine acolo unde argumentele și dovezile nu susțin evindența. Ne întâlnim cu eroarea, destul de comună minților mici, ceplecând de la un particular încărcat de subiectivism emit generalizări disonante.

nisip

Generalizari care, asemeni unor grâunte de nisip pe o plajă, doar dau impresia că se integrează în masa aparent amorfă a realității. Până când se depășește starea de observator neatent și privitor de la distanță, și la fel ca grăuntele de nisip privite prin microscop generalizările simpliste încep să se integreze în realitate ca piesele unui puzzle aruncate la întâmplare pe covor.





Imbatranesc?

10 07 2014

Este ușor să-i critici pe cei din jur. Tot ce ai nevoie este un spirit de observatie mai dezvoltat si putina elocvență. Oamenii greșesc a priori, deci greșeli vor fi în jurul nostru să ne tot bălăcim în ele.

Este util să observăm greșelile celor din jur? Poate să fie, după cum spune proverbul, deștepții învață din greșelile altora. Dar se mai deschide o altă ușă întunecată a personalității noastre. Observând prea multe greșeli ale altora începem să le minimiză pe ale noastre. Ca și cum dacă alții greșesc mai mult ca noi sau mai evident noi suntem plasați ceva mai sus sau mai bine.

Comparațiile sunt irelevante din punctul asta de vedere. Fiecare trage după greșelile sale. Iar ale tale sunt sursa nefericirilor tale. Poate ca îți aduc mai multă sau mai puțina nefericire în valoare absolută, dar este irelevant atâta timp cât ele iți aduc toată nefericirea pe care o experimentezi.

Să ne întoarcem atenția asupra greșelilor noastre ar putea să fie atunci o soluție mai bună? Să ignoram total tot ce se întâmpla în jurul nostru? Nu știu dacă este soluția. Pentru că multe dintre greșelile mele ce creșteau în zona mea oarbă mi-au fost relevate direct sau indirect de alți oameni, prin discuții, prin scris sau prin puterea exemplului\contraexemplului. Deci evidențierea lor de către altcineva are și o parte bună.

Experiența îmi spune că evidențiera lor cu blândețe este calea de mijloc, modul în care informația este primită ușor și cel mai bun mod de a ajuta pe cineva.

Așa că în loc să încerc să aflu greșelile altora mai bine le expun pe ale mele.

Sunt acid, acid în umor, acid în replici acid în tonul vocii și în priviri. Ce e mai grav este că nici nu știu dacă așa sunt eu sau dacă este un comportament învățat. Un scut născut în perioada în care eram mult mai ușor de rănit. O armură de care nu mai am nevoie de mult. O armură ce a ajuns să fie singura piedică între mine și detașare, detașarea calmă față de emoții și frici. La ce ajută să îți depășeti fricile și slabiciunile dacă o faci pe fondul unei agresivități nemotivate și al unei reactivități excesive. Cui folosește trecerea de la vulnerabilitate la cinism? În prima situație rănești haotic fără să vrei iar în a doua o chirurgical tot fără să vrei. Îmi pierd blândețe și toleranța pe zi ce trece și nu știu care este cauza. Nici măcar nu pot motiva ceva. E ca și cum vine din mine și nu mă pot opune. Ceva greșesc cu siguranță dar încă nu am identificat ce.

 





De la frumusete la fizica

18 06 2014

Frumuseatea poate fii o binecuvantare sau un blestem in functie de context. Dar ce nu este o binecuvantare sau blestem in functie de context? Atunci putem incerca o generalizare si sa ne desprindem de frumusete ca si exemplu si sa pastram acel “orice poate fi o binecuvantare sau blestem in functie de context”.

Ce inseamna in functie de context? Unii ar spune ca e vorba de sansa altii, printre care si eu, ca e vorba de cum iti intelegi contextul si pe tine integrat in acest context. Deci binecuvantarea sau blestemul vine din capacitatea ta de a te adapta contextului sauuu… de a alege un context la care esti deja adaptat.

Acum, adaptabilitatea la context sufera interpretare subiectiva. Ce pentru unu inseamna adaptare pentru altul poate sa insemne neadaptare. Dar, sa zicem ca adaptarea, prin perspectiva subiectului, ar duce la perceptia lui (a subiectului) ca lucrurile merg asa cum isi doreste sau ca ele functioneaza corect. Asta vine, din ce am reusit eu sa inteleg pana acum, dintr-un fel de responsabilitate.

O asumare a influentei si al rolului tau pe lume, te face sa accepti realitatea, deci implicit sa calaresti valul. Chestia asta se poate face de o maniera optimista sau pesimista, chestie de gust…

Unde incerc sa ajung?

Orice sincopa aparenta in viata noastra are de ele mai multe ori o cauza intrinseca individului, dincolo de problemele cu care se confrunta sau de atributele pe care le are. Iar incapacitate sa de a merge mai departe mai usor este sincer vorbind o dovada a unei interpretari eronate a realitatii. Atunci inevitabil suferinta este o consecinta a neadaptarii deci a unei erori de logica. O lipsa de intelepciune.

Subliniez ca nu e vorba de o lipsa de inteligenta ci de intelepciune. Inteligenta este capabilitatea cuiva sa faca un puzle din concepte iar intelepciunea este capacitatea cuiva sa faca un puzle din concepte chiar atunci cand lipsesc piese. Este inteligenta si vedere de ansamblu totodata. Sa zicem ca inteligenta la un alt nivel.

Important este sa ai vederea de ansamblu putin mai mare decat nivelul de inteligenta la care esti pozitionat. Astfel incat sa-ti intelegi contextul si sa nu acorzi prea multa importanta detaliilor irelevante din viata ta. Este vorba de o dozare corecta a energiilor. Pana la urma noi ca indivizi suntem un sistem integrat intr-un sistem. O dozare incorecta a energiilor duce la griparea sistemului si pentru binele sistemului mare sistemele defecte sunt impinse la margine si in cele din urma eliminate, chestie de prioritati.

Cu cat sistemul este mai mare cu atat este mai putin sensibil la pierderea unui element component. In consecinta este mai dispus sa sacrifice elementele nefunctionale pentru supravietuirea.

Eu cu frumusetea nu am probleme dar, ma impiedic de multe alte colturi ale personalitatii mele.





Melodie

29 05 2014

Rodriguez – Sugar Man





Prea multa evaluare

15 05 2014

Mă lupt de mult timp cu spiritul meu critic. Îmi vine instinctiv să evaluez tot ce se întâmplă în jurul meu. NU neapărat într-un mod negativ. Dar, capcana este că și atunci când evaluezi pozitiv tot o evaluare este.

Odată sistemul de evaluări antrenat el va evalua tot ce întâlnește. Cu fiecare evaluare va deveni tot mai încrezător în valoarea evaluărilor sale. Pentru că, să fim serioși, aceste evaluări sunt subiective și foarte greu de verificat.

Așa că în sinea mea mereu ajung să fie considerate ca fiind corecte și să îmi creeze iluzia unei false reputații. NU vorbim acum despre o reputație de care sunt conștient, ci de un proces ce se derulează la nivel subconștient, de un fel de încredere față de evaluările mele. Încredere care se traduce în aroganță. Încep să cred că știu cum merge lumea asta, ca înțeleg. Astfel pășind în deja ultraaglomerata gală a proștilor plini de autosuficiență.

O chestie surprinzătoare este că evaluările astea dese și neimpuse de nimeni decât de un reflex stupid ajung să te deprime. Pentru că începi să vezi numai chestii urâte în jurul tău. Începi să crezi că suntem lipsiți de speranță și că involuăm ca specie și ca indivizi. Începi să crezi că totul este trist în lume.

Poate că este sau poate că așa trebuie să fie, ceea ce ar însemna că este bine de fapt. Că tristețea este și ea o necesitate a vieții. Dar înainte să pot spune cum este lumea ar trebui să mă cunosc pe mine, pe observatorul ei. Pentru că subiectivismul ne afectează în toate și mai ales în percepții. Astfel că lumea nu e mai tristă decât sunt eu în momentul în care constat asta. Care sunt motivele mele de tristețe nu pot sa spun. Iar asta este o dovadă crunta a cât de puțin mă cunosc. Când nu te cunoști pe tine însuți cum ai putea se crezi că înțelegi lumea, cum ai putea spune că înțelegi ceva cât de mic.

Isus a spus că dacă ai avea credință cât un grăunte de muștar ai putea muta un munte, eu cred că dacă ai avea înțelegere cât un grăunte de muștar ai putea să faci același lucru. Bâjbâim în aproximări și ne lipsește profunzimea lipsită de cuvinte a înțelegerii profunde a lumii și a noastră.

Atunci cum să nu fie greșit să evaluez, cum să nu fie evaluările mele decât pietre de moară pe care le târâi, cum să nu fie doar energie irosită. Iar o viața plină de energie irosită este invariabil o viață irosită. Pe linie de consecință directă o viață irosită duce la nefericire și la tristețe. Iar tristețea va afecta orice evaluare, colorând-o în culorile bolii și ale descompunerii. Uite-te la Bacovia cum pictează, cum face să-ți vibreze sufletul în acorduri terne. Are ele dreptate în vreo privință? Aduce el un plus valoare? Habar nu am, o sa spuneți că e artă și arta este menită să te miște. Poate că da dar poate că există și artă greșită. Sau poate ca nu toată arta își are sens. Sau poate că tristețea face parte din viață și deci și din artă. De ce să ne întoarcem ochii de la ce este.

Când tot ce facem este să evaluăm de fapt nu mai apucăm să mai înțelegem nimic. Înțelegerea vine din contemplație nu din prejudecăți.

 





Melodie

8 04 2014

Ane Brun – To let myself go








Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 172 other followers